În prima parte a acestei serii, am discutat despre motivele pentru care utilizarea unei teorii a tipologiei de personalitate poate fi utilă în crearea personajelor fictive și chiar în procesul de scriere. Însă, în practică, ce înseamnă acest lucru? Hai să analizăm mai atent modul în care integrarea teoriei tipurilor de personalitate în dezvoltarea personajelor le poate face mai credibile și realiste, cu exemple ilustrative.
Consistență
Având în minte tipul de personalitate al unui personaj, autorul poate construi un comportament coerent, evitând astfel să-și deruteze sau irite cititorii cu acțiuni aparent imprevizibile sau nepotrivite. Să începem cu un exemplu.
Exemplu: Sergeant Denise Washington (o Protagonist Nelinistit, ENFJ-T) era întotdeauna prima care intra pe ușă într-o razie. Neînduplecată încă din prima zi în poliție, ea voia să-și demonstreze valoarea în marea de masculinitate care uneori părea că o va înghiți. Își făcea meseria cu mândrie și pășea decisă înainte, hotărâtă să dea o lovitură mentalității învechite din departament, la fel de sigur cum izbea o ușă în timpul unei descinderi.
Raportându-ne la modelul teoriei personalității pentru un Protagonist Nelinistit, putem înțelege cum este probabil ca acest personaj să reacționeze în diferite situații. Ea este curajoasă, orientată spre viitor, idealistă și mereu neliniștită. Cunoscând tendințele și comportamentele generate de trăsăturile sale, autorul poate decide cum ar reacționa la un conflict cu un coleg, la o ceartă cu partenerul, la o pierdere în familie sau la un lucru mărunt precum un copil care a răsturnat o lampă. Astfel, coerența personajului este susținută, indiferent de momentul povestirii.
Uneori, un personaj trebuie să acționeze într-un mod care pare improbabil pentru tipul său de personalitate. În asemenea cazuri, autorul ar trebui să explice sau să sugereze un motiv. (Vom aprofunda acest subiect în partea a treia.)
Motive și motivație
Atenția acordată comportamentului generat de trăsături ajută autorul să ofere personajelor motive solide pentru modul în care acționează și se poate contopi frumos cu fundalul și detaliile personale ale acestora.
Exemplu: Arman (un Logician Asertiv, INTP-A) rătăcea prin califat, incapabil să găsească bucurie în meșteșugul tatălui său sau liniște alături de mama sa – și nu-i păsa prea mult de dezaprobarea lor. Freamătul descoperirii îl chema mereu mai departe, la fel ca și provocarea de a sustrage cele mai fine pietre prețioase de la nobilimea regatului. Arman nu vedea nicio crimă în a fura de la cei bogați și niciun motiv pentru care nu ar trebui să devină el însuși bogat în acest proces; mereu urmărea, cu voie bună, scheme noi și istețe.
De ce nu-l preocupă pe Arman legea sau dorințele părinților? Este doar un egoist lacom? Poate că nu. Ca tip Intuitiv și Logic, el găsește justificări logice pentru a evita orice îi limitează inspirația și preferă să fie independent în gândire, pentru că este oarecum izolat de emoțiile altora. Identitatea Asertivă îi conferă încredere în sine, însă lipsa ambiției față de un cadru structurat – face doar ce vrea, când vrea. Trăsătura Flexibil îi stimulează curiozitatea și îl face să se simtă confortabil sfidând regulile. E un șmecher simpatic, dar impenitent în orientarea sa spre sine.
Interacțiunea dintre personaje
Înțelegerea felului în care diferite tipuri de personalitate interacționează îi ajută pe autori să găsească perspective asupra modului în care personajele pot relaționa pozitiv sau negativ, inspirând comploturi și scene memorabile.
Exemplu: Luca (un Mediator Nelinistit, INFP-T) devenea tot mai îngrijorat de partenerul său de ocazie. Deja era destul de rău că telescaunul lor se oprise inexplicabil deasupra unor stânci ascuțite ce ieșeau din zăpada târzie, dar americanul de lângă el părea la fel de neglijent pe cât era de neîngrijit. „Frate, cred că putem sări pur și simplu,” a spus americanul (un Antreprenor Asertiv, ESTP-A), aplecându-se și făcând banca pe care stăteau amândoi să se legene. „Te rog, încetează să te miști. Hai să așteptăm, te rog,” i-a răspuns Luca într-o engleză cu accent elvețian, dorindu-și cu ardoare să fi rămas în atelierul lui din Berna. Americanul a râs și a dat din picioare înainte și înapoi, făcând banca să se legene și mai tare. „Relaxează-te, frate...”
Știind că Luca este un tip sensibil și retras, autorul poate decide cum reacționează acesta la o personalitate mai îndrăzneață și indiferentă precum cea a unui Antreprenor Asertiv. Luca este speriat de pericolele posibile, dar rămâne politicos, în timp ce americanul are încredere în propria sa evaluare a situației și nu prea ține cont de îngrijorările celorlalți privind „ce-ar fi dacă”. Odată ce contrastele dintre personaje sunt clar conturate prin tipologie, interacțiunea pare să se scrie de la sine.
Reacții interioare
Decizia privind modul în care personajele resimt anumite evenimente devine mult mai ușoară atunci când autorul urmează traseul comportamental oferit de teoria personalității, ajutând la conturarea reacțiilor și gândurilor interne. Acest lucru poate fi de mare ajutor în expuneri sau narațiuni interne. De exemplu, să presupunem că povestea îl are în centru pe un văduv de vârstă mijlocie, sătul de singurătate și care se luptă să-și depășească izolarea.
Exemplu: Christopher (un Arhitect Nelinistit, INTJ-T) nu știa cum să reacționeze când barista flirta cu el. Era doar pragmatism profesional sau chiar îl găsea atrăgător? Își imagina el interesul ei? Încercase să lase bacșișuri mari și mici, dar ea îl trata mereu cu aceeași atenție specială, care reaprindea speranțe tinerești demult stinse. Gândul de a ieși la întâlniri cu o femeie mai tânără îl făcea să ezite și se întreba dacă își va da vreodată voie să-și urmeze dorințele. Desigur, toate frământările sale nu-i aduceau vreo doză de îndrăzneală socială, iar interacțiunea de dimineață se consuma la fel de rutinat ca și comanda de cafea.
Înțelegerea mecanismelor interioare dictate de trăsături ajută autorul să aleagă tipul de personalitate potrivit pentru personaj și, implicit, să descrie acele procese fidel. Un Arhitect Nelinistit se potrivește cu acest văduv: chiar dacă are o imaginație vie și dorințe profunde, acest tip de personalitate tinde să ezite, filtrând sentimentele printr-o examinare rațională mai degrabă decât să le exprime direct – o tendință care face ca romantismul să fie un subiect de poveste plin de tensiune interesantă.
Autonomie
Scriitorii de ficțiune sunt limitați, într-o anumită măsură, de propriul lor tip de personalitate, proiectându-se asupra personajelor și uneori estompând involuntar conturul propriei personalități în cele create. Să gândești ca o persoană foarte diferită e o provocare, însă înțelegerea altor tipuri de personalitate îi poate ajuta pe autori să abordeze această sarcină cu îndemânare. Totodată, le permite să diferențieze personajele astfel încât acestea să fie distincte, chiar dacă au fost create și scrise de aceeași minte.
Exemplu: Autorul (un Activist Nelinistit, ENFP-T) scrie o poveste întunecată despre un cuplu din suburbii care încearcă să facă față pierderii unicului copil, adolescent mort într-un accident de mașină la volan sub influența alcoolului. Autorul decide că tatăl este un Logistician Nelinistit (ISTJ-T) și investighează modul în care acest tip ar putea gestiona o traumă atât de puternică. Deși autorul, în mod natural, ar căuta sprijin la cei dragi în timpul durerii, realizează că tatăl probabil își suprimă trăirile și decide să scrie despre căderea acestuia în alcoolism, ca o modalitate de a-și ascunde sentimentele.
Este dificil să scrii credibil despre personaje care par străine, dar teoria personalității este ca un ghid prin peisajul bizar al inimii și minții altcuiva.
Inspirație flexibilă
Atunci când personajele sunt definite folosind tipuri de personalitate, mințile fertile ale autorilor văd ușor cum ar putea trăi aceștia, lucru ce inspiră idei excelente de intrigă. Conflictul sau armonia dintre stilurile, metodele sau chiar obiectivele pe termen lung ale personajelor pot deveni mai clare dacă au tipologii solide. Probabilele interacțiuni dintre tipuri diferite nu reprezintă decât punctul de plecare – autorii au flexibilitate deplină în a alege acțiunile personajelor.
Exemplu: Personaje cu tipuri deosebit de diferite pot forma o legătură tocmai fiindcă trăsăturile opuse se echilibrează reciproc, făcând din ei o echipă excelentă. Pe de altă parte, aceleași tipuri pot ajunge să se deteste doar pentru că nu sunt suficient de mature pentru a aprecia valoarea cooperării echilibrate în defavoarea modului propriu de a face lucrurile. La rândul lor, personaje cu tipuri de personalitate foarte apropiate pot fi pe aceeași lungime de undă ca spirite înrudite sau pot ajunge la conflicte culturale, de credință sau de motivație personală, chiar având personalități similare.
Indiferent dacă personalitățile personajelor îi apropie sau îi pun în opoziție, autorii pot atinge o profunzime mai mare atunci când motivele acestor relații sunt modelate de teoria personalității. Desigur, faptul că personajele au profunzime și coerență nu înseamnă că trebuie neapărat să fie previzibile – și acesta este subiectul următorului articol.
Citește în continuare
Descoperă celelalte materiale din seria noastră despre Scriere Creativă de Ficțiune:
Teoria personalității în scrierea de ficțiune I: cum să creezi personaje personale
Teoria personalității în scrierea de ficțiune III: limite și încălcarea regulilor
Teoria personalității în scrierea de ficțiune IV: adâncimile răului – „antagoniștii”
Teoria personalității în scrierea de ficțiune VI: cum poți atrage un public mai larg